Trebuie să fie clar: nu vă faceţi iluzii – Google nu are sediu în România.
Se făcea că era o zi. Poate luni, poate marţi, naiba ştie. Am intrat pe Google şi am dat sediu Google Romania sau o elucrubaţie de genul. Pe subiect am găsit vreo 5 rezultate, bloguri în principal, unde ziceau băieţii că Google are, mai nou, sediu în Romania. Post-urile erau din ianuarie 2008.
I-auzi:
Sediul societatii este in Bucuresti, pe Bulevardul Aviatorilor, nr. 43, etaj 4, cam. 7
Ei bine, eu am fost acolo şi lucrurile nu stau chiar aşa. Acolo cică e doar sediul juridic al Google România, adică acolo a fost înregistrată firma. Relaţii cu clienţii nu au. Probabil că doar au vrut să se asigure că nu le înregistrează altcineva firma (intitulată Google Bucharest S.R.L.)
Poza de mai sus e făcută la faţa locului – clădirea Muşat şi asociaţii, cea în care se află sediul juridic Google România.





